gând vagabond...

o analiză asupra „problemei câinilor vagabonzi”

Istoriile creșterii consumerismului de masă, apariția sănătății publice și construcția unor forme uimitoare de arhitectură, precum zgârie-nori din New York, sunt relativ bine cunoscute. Dar modelarea Londrei, New York-ului și Parisului modern a fost, de asemenea, bazată parțial pe închiderea și reținerea câinilor fără stăpân, îmblânzirea mușcatului canin, uciderea „umană” a milioane de câini nedoriți, dresajul câinilor polițiști și lansarea campaniilor împotriva defecării.[^1]

„⁠Civilizația” rezumă tot ceea ce a crezut Occidentul ultimelor două, trei secole ca reprezentînd superioritatea sa față de alte societăți mai vechi sau față de societățile contemporane mai „primitive”.[^2]

Ce procese au făcut ca anumiți câini care locuiesc în apropierea omului să fie doriți, iar alții respinși? Ce face ca, o parte dintre aceștia să fie incluși tot mai mult în spațiul domestic ocupând rolul de „animale de companie”, iar alții să fie considerați un „surplus” de care trebuie să scăpăm atunci când „bântuie” spațiul public? Această viziune asupra rolului câinelui în societate și ce loc trebuie să ocupe nu este una universală, ci una particulară, dezvoltată în timp și uneori chiar fabricată cu bune intenții.[^3] Majoritatea câinilor de pe glob, însă, chiar și la ora actuală, trăiesc după alte reguli, motiv pentru care nu sunt în mod exclusiv văzuți ca „pets” sau „strays”, adică fie „animale de companie” fie „animale hoinare”. Această înțelegere este, în mod deosebit, occidentală, chiar dacă practicile de înmulțire și deținere a câinilor în apropierea gospodăriilor au existat în multe societăți, ele nu au fost atât de „fetișizate, codificate și extinse” cum au fost în Europa și America de Nord.[^4]

Read more...

Percepțiile despre animale ca fiind „amenințări” sau „bătăi de cap” sunt mai degrabă construite social și politic decât „naturale” și „reale”... aceste construcții sunt totuși influente, și animalele de pe străzi sunt în mod obișnuit clasificate în categorii de non-apartenență în orașe, precum „fără adăpost”, „rătăcite”, sau chiar „sălbatice” sau necivilizate.[^1]

Subiectul câinilor care locuiesc pe străzile din România este abordat des de cetățeni, atât de noua clasă de mijloc, cât și de asociațiile non-profit, politicieni sau activistx, și este unul dintre motivele pentru care România este descrisă ca fiind periculoasă și inumană în presa internațională.[^2] Deși aceste remarci nu sunt total nejustificate, nu sunt nici pe deplin adevărate și nici prea precise.

Read more...

Enter your email to subscribe to updates.