gând vagabond...

o analiză asupra „problemei câinilor vagabonzi”

Noi am creat străzile, noi am creat mașinile, și atunci câinii, care trăiesc cel mai aproape de persoane, au devenit o problemă pe care trebuie s-o eliminăm. Și am început s-o eliminăm, eliminând-o în toate sensurile – până în sensul de a ucide câinii.[^1]

Animalul din oraș este un un fel de extraterestru care perturbă procesele de automatizare urbană – în același mod în care copacii trebuie să fie dezrădăcinați pentru a lărgi străzile și a accelera fluxul de trafic urban…[^2] Este clar că ne aflăm într-o perioadă de respingere totală a prezenței animalelor.[^3]

Prezența câinilor în spațiul public este văzută ca o problemă cu care se confruntă România de ani buni, iar încercările de soluționare a acesteia continuă și în ziua de astăzi.[^4] Însă, această așa-numită problemă nu este legată numai de felul în care prezențele acestora ajung să fie gestionate și de ce formă de control este ideală, ci și de felul în care câinii au ajuns să fie văzuți ca fiind nelalocul lor în preajma așezărilor umane. Cu toate că nu toți câinii din afara spațiului domestic sunt abandonați sau pierduți de om, iar o bună parte întrețin relații familiale și teritoriale complexe, rolul și locul lor ajunge să fie stabilit exclusiv de oameni prin diferite discursuri și acțiuni. Din acest motiv, însăși problematizarea existenței lor și înlăturarea acestora din spațiile în care trăiesc constituie o chestiune inerent politică.

Read more...

Istoriile creșterii consumerismului de masă, apariția sănătății publice și construcția unor forme uimitoare de arhitectură, precum zgârie-nori din New York, sunt relativ bine cunoscute. Dar modelarea Londrei, New York-ului și Parisului modern a fost, de asemenea, bazată parțial pe închiderea și reținerea câinilor fără stăpân, îmblânzirea mușcatului canin, uciderea „umană” a milioane de câini nedoriți, dresajul câinilor polițiști și lansarea campaniilor împotriva defecării.[^1]

„Civilizația” rezumă tot ceea ce a crezut Occidentul ultimelor două, trei secole ca reprezentînd superioritatea sa față de alte societăți mai vechi sau față de societățile contemporane mai „⁠primitive”.[^2]

Ce procese au făcut ca anumiți câini care locuiesc în apropierea omului să fie doriți, iar alții respinși? Ce face ca, o parte dintre aceștia să aparțină spațiului domestic ocupând rolul de „animale de companie”, iar alții să fie considerați un surplus de care trebuie să scăpăm atunci când „bântuie” spațiul public? Această viziune asupra câinelui și ce rol și loc trebuie să ocupe în societate nu este universală, ci particulară, dezvoltată în timp și uneori chiar fabricată cu bune intenții.[^3] Majoritatea câinilor de pe glob, însă, chiar și la ora actuală, trăiesc după alte reguli, motiv pentru care nu sunt în mod exclusiv văzuți ca pets sau strays, adică fie ca animale „de companie” fie „hoinare”. Această înțelegere binară este, în mod deosebit, occidentală, chiar dacă practicile de înmulțire și deținere a câinilor în apropierea gospodăriilor au existat în multe societăți, ele nu au fost atât de „fetișizate, codificate și extinse” cum au fost în Europa și America de Nord.[^4]

Read more...

Percepțiile despre animale ca fiind „amenințări” sau „bătăi de cap” sunt mai degrabă construite social și politic decât „naturale” și „reale”... aceste construcții sunt totuși influente, și animalele de pe străzi sunt în mod obișnuit clasificate în categorii de non-apartenență în orașe, precum „fără adăpost”, „rătăcite”, sau chiar „sălbatice” sau necivilizate.[^1]

Subiectul câinilor care locuiesc pe străzile din România este abordat des de cetățeni, atât de noua clasă de mijloc, cât și de asociațiile non-profit, politicieni sau activistx, și este unul dintre motivele pentru care România este descrisă ca fiind periculoasă și inumană în presa internațională.[^2] Deși aceste remarci nu sunt total nejustificate, nu sunt nici pe deplin adevărate și nici prea precise.

Read more...

Enter your email to subscribe to updates.